Suntem încântați să vă anunțăm o schimbare semnificativă în ceea ce privește ambalarea și livrarea produselor noastre. În efortul continuu de a contribui La o Lume mai Sustenabilă, am luat măsuri importante pentru a reduce impactul ambalajelor noastre asupra mediului înconjurător, reducând numărul de culori folosite și minimizând intensitatea culorilor.
Noul design simplifică procesul de reciclare și, astfel, reprezintă o altă contribuție din partea Knauf Insulation la o economie circulară sustenabilă și eficientă în utilizarea resurselor.
Inițiativa noastră, numită „Gândim strategic, Reducem cerneala”, nu se limitează doar la atingerea angajamentelor legate de sustenabilitate, ci are și obiectivul de a sprijini partenerii din industrie să urmeze aceeași cale, să își stabilească obiective similare pentru un viitor mai sustenabil.
Comisia Europeană raportează că deșeurile din construcții și demolări reprezintă mai mult de o treime din totalul deșeurilor generate în UE. Există un potențial considerabil de a reduce acest lucru prin reciclare și recuperare. Cu toate acestea, standardele și reglementările variază foarte mult de la o țară la alta, nivelurile de reciclare și recuperare a materialelor oscilează de la 10% la peste 90% în diferite părți ale regiunii UE.
Măsurile oficiale puse în aplicare sau luate în considerare includ: legislație pentru sancționarea ambalajelor ce nu sunt reciclabile, reutilizabile sau parțial fabricate din conținut reciclat; investiții și stimulente fiscale pentru reciclarea materialelor plastice; și inovarea în proiectarea și producția de ambalaje. În UE, 100% din ambalajele din plastic (din toate sectoarele) ar trebui să fie reutilizabile sau reciclabile până în 2030, iar numerosi producători s-au angajat să realizeze acest lucru până în 2025.
Când vine vorba de ambalaje în domeniul construcțiilor, plasticul este materialul preferat în numeroase cazuri datorită rezistenței sale, costurilor reduse, durabilității și rezistenței la intemperii. În România, sectorul construcțiilor este unul extrem de activ și produce intensiv resturi de materiale. De aceea, ele trebuie să fie separate și gestionate conform legislației în vigoare ce presupune reciclarea selectivă a acestora.
GÂNDIM ÎMPREUNĂ O INDUSTRIE A CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILĂ
Arhitecții, dezvoltatorii și distribuitorii nu pot accesa cu adevărat materiale responsabile dacă furnizorii nu își îndeplinesc responsabilitățile. Iar instalatorii și contractanții trebuie să-și poată desfășura activitatea într-un cadru simplificat și eficient în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și reciclarea materialelor de construcții.
La Knauf Insulation, suntem mai mult decât conștienți de responsabilitatea noastră în acest domeniu și din acest motiv, am regândit complet designul de pachet și de paleți.
Folia noastră de ambalare se caracterizează prin utilizarea a maximum două culori pe o suprafață de bază albă. Această alegere ne permite să reducem consumul de cerneală cu până la 70% (opacitate între 15-18%). În plus, mașinile noastre de înfoliat folosesc fie o folie transparentă de bază, fie una de culoare alb-lăptoasă, adăugând doar o singură culoare suplimentară și o imprimare minimă (opacitate de 0-15%). Acest lucru ne ajută să obținem ambalaje mai prietenoase cu mediul înconjurător și să contribuim la economisirea de resurse.
Noul design al ambalajelor Knauf Insulation este consecvent, ușor de identificat și va simplifica procesele de stocare și de manipulare a produselor noastre. Cu aceste schimbări, ne orientăm către un viitor mai sustenabil și eficient din punct de vedere al resurselor, menținând totuși calitatea și recunoașterea produselor din portfoliu.
Se anunță noi reglementări în domeniu – sunteți pregătiți?
Noile reglementări din Uniunea Europeană care stabilesc că 100% din ambalajele din plastic din toate sectoarele ar trebui să fie reutilizabile sau reciclabile până în 2030, reprezintă o provocare semnificativă. Suntem conștienți de aceste schimbări și suntem pregătiți să ne adaptăm și să ne aliniem noilor standarde.
La Knauf Insulation, ne asumăm responsabilitatea noastră în ceea ce privește sustenabilitatea și suntem dedicați să contribuim la aceste obiective ambițioase. Schimbările în designul și ambalarea produselor noastre, precum și angajamentul de a utiliza mai puțină cerneală și de a facilita reciclarea sunt exemple concrete ale eforturilor noastre de a fi în concordanță cu aceste reglementări și de a contribui la economia circulară.
Este important să înțelegem că ambalajele reciclabile sunt doar unul dintre elementele cheie al unei Lumi mai sustenabile. Cu toate acestea, micile schimbări aduse la nivel individual și la nivel de companie pot duce la realizări semnificative în lupta pentru o economie circulară și un viitor mai verde. Suntem hotărâți să ne asumăm această responsabilitate și să fim parte a soluției pentru un mediu mai sănătos și un viitor mai sustenabil.