Dezvoltare Sustenabilă

Knauf Insulation răspunde nevoilor pieței construcțiilor și aduce în prim-plan produse din vată minerală realizate cu tehnologia ECOSE®. Vata minerală nu are aspectul şi nici textura similare altor tipuri de izolaţii pe care le-aţi mai întâlnit.

Liantul inovator bazat pe tehnologia ECOSE® nu conține substanțe petrochimice (cum ar fi fenolul și formaldehida), consumă cu 70% mai puțină energie decât lianții tradiționali, reducând consumul de energie și emisiile de CO2 în fabricile noastre de producție.

Tehnologia ECOSE® este rezultatul a cinci ani de cercetare intensivă. Vata minerală naturală Knauf Insulation este fabricată din materii prime naturale şi/sau reciclate, îmbinate cu ajutorul acestei tehnologii pe bază de materii biologice, fără adaos de formaldehidă, fenoli, acrili şi de coloranţi artificiali, decoloranţi sau vopsea.

Avantajele vatei minerale cu tehnologia ECOSE®:

  • Aer mai curat
  • Materiale naturale
  • Reglați temperatura din interior
  • Izolare acustică
  • Previne dezvoltarea mucegaiului
  • Flexibilitate
  • Protecție împotriva incendiilor
  • Economie de energie

Toată vata minerală obținută cu tehnologia ECOSE® (atât sticla Knauf Insulation, cât și vata minerală bazaltică) deține nivelul Gold al certificatului Indoor Air Quality de la Eurofins. Acesta este cel mai înalt standard disponibil astăzi și îndeplinește toate criteriile europene existente cu privire la calitatea aerului în interior.

Knauf Insulation este prima companie din lume care a primit Eurofins Indoor Air Comfort Gold Standard, care demonstrează că vata minerală de sticlă cu tehnologia ECOSE® contribuie la îmbunătățirea calității aerului din interior.

Nuanța NATURALĂ de maro indică un grad ridicat de sustenabilitate, iar vata minerală este mult mai ușor de prelucrat, mai fină, produce mai puțin praf la utilizare, este inodoră și mai ușor de tăiat. Pe lângă nuanța sa naturală de maro, vata minerală se simte mai confortabilă la atingere și păstrează aceleași performanțe excelente ca vata minerală tradițională. Oferă izolație termică și fonică ridicată și o protecție ridicată la foc.

Produsele de izolare sustenabile sunt în linie cu rolul pe care Knauf Insulation și l-a asumat, de a susține grija față de mediul înconjurător și de a fi un promotor al sustenabilității. În calitate de producător de soluții moderne de izolare, suntem responsabili atât pentru eficiența energetică a produselor noastre, cât și pentru conservarea resurselor.

Preocuparea noastră este să îmbunătățim continuu propriile procese de producție pentru a minimiza amprenta ecologică. Produsele noastre reduc consumul de energie, sunt printre cele mai sustenabile, având un conținut ridicat de materie primă reciclată. Procentul de sticlă reciclată folosit ca materie primă în procesul de producție a produselor noastre izolatoare din vată de sticlă este de până la 80%. Maximizând cantitatea de sticlă reciclată din fabricarea produselor noastre, reducem la minimum nevoia noastră de materii prime minerale.

Pe lângă faptul că sunt extrem de sustenabile, produsele Knauf Insulation din vată minerală de sticlă și bazaltică sunt incombustibile și au cele mai ridicate niveluri de performanță termică și acustică. Produsele noastre de izolație răspund celor mai complexe specificații și au demonstrat performanțe excelente în cele mai solicitante proiecte, inclusiv cele construite conform standardului Passivhaus.

Așadar, Knauf Insulation ridică standardele și vine cu o expertiză dovedită atât în vata minerală de sticlă, cât și în cea bazaltică, ceea ce ne plasează în poziția unică de a oferi cea mai bună soluție de izolație pentru aplicațiile dumneavoastră: termosisteme, acoperișuri înclinate, mansarde, pereți de compartimentare, pardoseli, acoperișuri plate etc.

Inovarea continuă ne permite să ne îmbunătățim în mod constant oferta și să ne sprijinim clienții în domeniile sustenabilității, calității și performanței construcțiilor.

dezvoltare_sustenabila ECOSE